Jurnalul lui Ovidiu

Se terminară cursurile și era timpul ca elevii să plece. Ovidiu se despărți călduros de prietenii lui și o luă încet pe potecuța din parc spre casă. Pe drum admiră copacii verzi, vajnici străjeri ai trecătorilor. Se bucură totodată și de ciripitul păsărilor care dau viață acelui parc. Atmosfera era boemă. Să ai drum în fiecare zi pe aici era o binecuvântare. Dupa ce trecu prin parc o luă pe o străduță care împarte cartierul în două. Pe la colțuri erau multe marketuri, așa cum se obișnuiseră românii să construiasca dupa revoluție, proaspăt ieșiți din comunism. Acasă știa ce-l așteaptă. În primul rând prânzul cu un membru al familiei, de regulă tata, apoi o partidă de somn. După acestea Ovidiu avea program de voie câteva ore, pentru ca mai apoi să se apuce de teme. Avea bacalaureat anul acesta și trebuia să se pregătească temeinic. În timpul liber prefera să navigheze pe internet pe platforme precum Reddit sau Instagram (urmărea în general canalele de artă) și să scrie în jurnal activitățile zilnice, dar și gânduri la care reflecta.

Așadar, ajuns acasă, își desfășură activitatea precum am descris mai sus. Mâncase alături de tatăl său, dormise și navigase pe internet. Când veni însă timpul pentru a scrie în jurnal acesta se așeză la birou, își reazima obrazul in podul palmei și începu a medita. Ovidiu nu avea șanse și mijloace să călătorească în alte țări dar insista și persevera să o facă cu gândul. Era un fel de lux al săracului, deși nu era foarte sărac. Avea un trai decent, modest. Am să fac o indiscreție, am să îmi permit să intru în intimitatea lui Ovidiu și să îi redau gândurile așternute în jurnal.

„Mi-am dat seama că sunt foarte norocos. Poate suna patetic dar mulți oameni o duc mai rău ca mine. Pentru a fi fericit nu e nevoie să ma uit în sus pentru că voi deveni invidios. Trebuie să îmi aplec atenția către cei mai nevoiași ca mine pentru a constata cu umilință cât de binecuvântat sunt. Viața este suferință. Ea trebuie asumată. Viața e o luptă. O luptă cu tine însăți în primul rând. Apoi cu ceilalți, căci viața este și un joc de societate, la nivel colectiv. Poate suna dur, dar acesta e adevărul real, pragmatic la care am ajuns. Dar ce este adevărul? Adevărul este subiectiv pe de o parte. Este adevărul obținut prin numeroasele experiențe trăite de mine. Apoi mai este o latură a adevărului care nu poate fi exprimată. ”

O altă idee care derivă din cea anterioară prinse contur:

„Adevărul nu poate fi articulat. Adevărul există în eter nearticulat și nu poate lua formă. Dacă adevărul crud s-ar materializa atunci realitatea s-ar dezintegra. Adevărul este inefabil. Nu poate lua trup.
Iisus este singurul adevăr întrupat. El a vorbit în parabole pentru că noi ca oameni nu am fost pregătiți a înțelege adevărul crud și nici nu cred că suntem capabili să-l înțelegem vreodată.
Iisus a fost ucis pentru că lumea s-ar fi dezintegrat în lumina adevărului pur.”

Apoi Ovidiu căută în biblie următoarele citate:

Ioan cap. 8:
[…] căutaţi să Mă omorâţi, întrucât cuvântul Meu nu încape în voi.
[…] căutaţi să Mă ucideţi pe Mine, Omul care v-am spus adevărul pe care l-am auzit de la Dumnezeu.

Și își încheie nota din jurnal astfel:

„Așa că noi oamenii am ales realitatea noastră. Dar lumina adusă de el rămâne chiar dacă noi alegem să ne uităm în altă parte sau să închidem ochii.
S-a crăpat de ziuă aici pe Pământ.”

Mulțumit de cele scrise, așezase caietul de jurnal înapoi pe sertar și începu a-și scoate manualele școlare pentru a studia pentru bacalaureat. Ziua se apropie de sfârșit.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s