Fără cap și fără coadă

Ovidiu plecă ochii. Lui nu îi plac discuțiile despre politică. La masa la care era începuse a se discuta despre acest lucru. Pentru el dialogurile pe această temă sunt irelevante. Face o propunere.
– Ce ați spune dacă am schimba subiectul?
Toți de la masă l-au auzit și totodată toți l-au ignorat.
Politica inflamează oamenii, îi face să fie superficiali. Toți, cu o grimasă serioasă, tratează lucruri de adulți.
Atunci Ovidiu alunecă cu gândul la viitorul și prezentul omenirii. „Fascinant!” se gândea el. Într-un secol omenirea a ajuns să înțeleagă că nu există o singură galaxie ci trilioane de galaxii. Jocurile pe calculator au devenit în câteva decenii similare cu realitatea deși inainte se desfășurau doar pe câțiva pixeli. S-au inventat calculatorul, televizorul, mobilul și nenumărate alte device-uri pentru Internet of things și Smart grid. Printre altele, am inventat bomba atomică și am trimis oameni pe lună. Au avut loc 2 războaie mondiale. Ambele stârnite de Germania. Populația lumii a crescut semnificativ de la 1 miliard la 7. Ne așteaptă a treia revoluție industrială odată cu dezvoltarea inteligenței artificiale. S-a inventat moneda virtuală. Și curând poate vom fi microcipați. Surâse în colțul gurii la ideea aceasta.
Cât timp hoinări cu gândurile dialogul despre politica se epuiză. Își încercă din nou norocul.
– Ce autori preferați aveți?
– Zi-ne tu mai întâi, spuse Matei.
– Bine atunci, dacă asta vă va mulțumi și vă va determina să vorbiți și despre altceva.
– Hai nu fi rău. Știi bine că anul acesta sunt prezidențialele.
La masă se mai aflau Radu și Grigore. Toți 4 sunt colegi la Liceul de informatică din Iași în ultimul an. În ce privește constituția lor, Matei e mai atletic, Radu e doar înalt și slab, Grigore e potrivit. Ovidiu e de talia lui Grigore.
– Uimește-ne! continua Radu determinat.
– Vreau să vă spun despre Daniel Kehlmann și Orhan Pamuk. Ambii m-au suprins prin modul lor revoluționar de a scrie romane. Daniel Kehlmann are un mod inovator de a scrie dialogurile și de a le integra plastic în narațiune. Dialogurile din cartea „Măsurarea lumii” sunt foarte seci și pline de umor. Cartea „Măsurarea lumii” este despre 2 oameni de știință care caută, evident, să măsoare lumea în felul său. Unul încearcă cu stiloul în mână, este vorba de marele matematician Gauss, iar celălalt explorând-o – aici e cazul marelui explorator Alexander von Humboldt. Destinele lor sunt urmărite în paralel și se vor intersecta la final. În cel privește pe Orhan Pamuk pot spune despre el că a luat premiul Nobel pentru literatură. Printr-o construcție literară de excepție, în „Mă numesc Roșu” reușește să construiască un puzzle, și astfel cititorul este ghidat printr-un fir roșu pe urmele celui care comite crima în primul capitol. Sunt prezentate moravurile și credințele oamenilor din epoca miniaturiștilor din Istanbul. Sunt conturate bine personajele și astfel sunt arătate motivele din spatele acțiunilor lor. Piesa de rezistență a acestui roman este faptul că fiecare capitol are un alt narator. Și sunt 40 și ceva capitole din câte îmi amintesc. Imaginează-ți că fiecare personaj povestește din perspectiva sa, iar cititorul trebuie să ghicească criminalul. Cred că aceasta construcție a fost foarte greoaie.
– Grozav ce ne-ai povestit, spuse Grigore. M-a încântat foarte mult „Mă numesc Roșu”, dar cred că și „Măsurarea lumii” este foarte reușită și plină de umor. Eu am citit de Daniel Kehlman „Ich Und Kaminski” și am râs foarte mult pe măsură ce am parcurs-o.
– Da, fabulos. Am să continui eu presupun, zise Radu. Autorul meu preferat este Neil Gaiman pentru că m-a fascinat prin cărțile sale precum „Coraline”, „Mitologia Nordică”, „Cartea cimitirului” și altele. Am aflat atât de multe despre zeii nordici în cartea „Mitologia Nordică” încât nu pot să îi mai privesc la fel pe cei din seria Marvel, respectiv Thor, Odin și Loki. Am aflat spre exemplu că Loki s-a născut dintr-un gigant și este frate de cruce cu Odin ci nu cu Thor. Zeii sunt capricioși și cu trăsături de oameni. Neil Gaiman afirma de altfel că literatura nu este altceva decât pură minciună. Scriitorii nu sunt altceva decât mincinoși profesioniști care transmit mai departe un mesaj. Uite, cu toții cred că suntem de acord că personajele și evenimentele din opere nu sunt reale.
– Intersant punct de vedere, zise Matei. Eu înclin să cred mai degraba varianta prezentată de Jordan B. Peterson. Și anume aceea că literatura a apărut prin transpunerea în formă scrisă a arhetipurilor ce se repetă în natură. Astfel, la fel ca și numerele, deși sunt abstracte ele sunt reale. Putem spune despre ea că este realitate distilată. Cine reușește în acest proces de a surprinde arhetipuri cât mai aproape de adevăr va constitui operă semnificativă și va dăinui peste ani. Uite-te la Hamlet sau la Macbeth ai lui Shakespeare. Uite-te la Ciprian din Luceafărul, și de ce nu, uite-te la Ilie Moromete.
– Cu acestea din urmă cred că sunt și eu de acord încheie Ovidiu. Hai că ne-am lungit la vorbă. Hai să achităm aici și să mergem. Mai avem atâtea de povestit dar mi-e teamă că am întârziat la ore.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s